Întâlnire-eveniment cu Doamna Felicia Mihali

Vă invităm la o întâlnire-eveniment cu Doamna Felicia Mihali, scriitor, jurnalist, profesor, editor, o personalitate a vieții culturale și literare din diaspora. Felicia Mihali a plecat în anul 2000 din România și s-a stabilit la Montréal, unde în prezent este profesoară de limba franceză.

Înainte de a pleca în Canada i-au apărut trei cărți Țara brânzei (tradusă ulterior de autoare și reeditată în limba franceză), Mica istorie, Eu, Luca și chinezul.

În următorii douăzeci de ani Felicia Mihali se lansează într-o prodigioasă carieră de romaniceră publicând în limba franceză și în limba engleză o serie de cărți care au fost appreciate atât de public, cât și de critici: DinaSweet, sweet China, La reine et le soldat, L’enlévement de Sabina, Le tarot de Cheffersville, The Darling of Kandahar, A doua șansă pentru Adam (publicat în limba română în anul 2021). De asemenea, este autoarea unui Ghid pentru Imigranți, în care dă sfaturi practice, într-un stil umoristic care dezvăluie realitățile uneori dure ale adaptării.

Este un intelectual de anvergură, cu studii de franceză, chineză și olandeză, specializată în literatură postcolonială și deținând un masterat în istorie. Scrie și traduce în trei limbi.

De curând a deschis la Montreal editura Hashtag unde își propune să publice autori marginali, valoroși, dar mai puțin cunoscuți.

Moderator, conf. univ. dr. Diana Rînciog

Vineri, 19 noiembrie 2021

meet.google.com/avq-mgyy-qfu

Ora 17.00